Panourile fotovoltaice, care convertesc energia solară în electricitate - sunt o alternativă accesibilă, ușor de montat și cu avantaje mari pe termen lung, atât din punct de vedere al reducerii emisiilor de carbon, cât și din punct de vedere financiar.
oferă o reducere a costurilor cu energia de până la 65-70% (chiar dacă investiția inițială poate părea una considerabilă, aceasta se recuperează destul de rapid)
costuri reduse de întreținere (este necesară doar o curățare anuală și singura piesă care necesită atenție este inverterul, după 5-10 ani de funcționare)
durata lungă de viață (producătorii oferă garanția funcționării la un randament ridicat pentru 25-30 de ani, dar chiar și după această perioadă eficiența este una foarte bună).
Panourile solare pentru producerea apei calde:
Convertesc energia solară în căldură. În contextul în care se discută din ce în ce mai mult despre faptul că resursele planetei scad semnificativ de la o zi la alta, atenția tuturor se îndreaptă spre alternativele regenerabile, pe care oamenii să le poata aplica fără riscuri pe o perioadă îndelungată, panourile solare se numără printre principalele variante.
Avantaje:
prin utilizarea unui sistem de panouri solare, apa se încălzește GRATUIT prin intermediul energiei solare
sunt fabricate din materiale speciale, care absorb lumina și căldura soarelui prin intermediul celulelor din componența lor, le transformă și le eliberează apoi sub formă de energie termică
Spre deosebire de ceilalți combustibili folosiți la producerea căldurii și a curentului (cărbuni, gaze, lemne etc.), energia solară este o resursă inepuizabilă, gratuită și, poate cel mai important aspect, regenerabilă și nepoluantă (așa numita „energie verde“).
cercetările continue în materie de producție de energie solară oferă certitudinea îmbunătățirii acestor sisteme. Inovațiile în fizica cuantică și nanotehnologie ar putea crește eficiența panourilor solare și, în viitor, capacitatea de producție a acestora s-ar putea dubla sau chiar tripla.
Pompa de caldură pentru producerea apei calde și asigurarea degivrarii:
Pompa de căldură aer-apă, reversibilă, cu funcție de încălzire și răcire, folosește aerul exterior pentru a încălzi sau răci agentul termic (apa), care va fi distribuit către instalația interioară de încălzire a apei calde.
Avantaje:
Nu necesită protecție suplimentară împotriva înghețului, conductele de legătură dintre Unitatea externă și Unitatea internă fiind încărcate cu refrigerant
Tehnologia DC inverter asigură fiabilitate și eficiență maximă în funcționare
Poate gestiona surse de încălzire auxiliare (aport caldură de la panouri solare, cazane pe gaz, cazane pe combustibil solid etc.)
Permite reglajul temperaturii agentului termic în funcție de temperatura exterioară (compensare climatică)
Permite controlul a două zone de temperatură distincte
Funcții speciale pentru preîncălzirea sistemelor de degivrare în pardoseală.
Folosirea panourilor solare și a pompei de căldură permite înlocuirea cu succes a sistemelor tradiționale de încălzire a apei, atât cu gaz cât și electric, reducând astfel cu până la 70% din energia totală consumată.